"Te fac un șah?"

...și zicând asta am scos setul de șah și l-am pus pe masă. Nu știu de ce joc atâta șah. Nu mă pricep deloc. Și totuși, așa de bine îți dai seama de firea unei persoane dintr-un simplu joc de șah. Cred că dacă ar scoate testele psihologice și le-ar înlocui cu jocuri de șah ar da diagnostice mai bune.

Aranjăm piesele. Eu cu alb, el cu negru. Și începe. Un pion mutat cât hău. Un pion mutat ușor, fără posibilitate de matul prostului. Și jucăm, și jucăm. Eu deja am majoritatea pieselor în față, el are o apărare siciliană ca la carte. Inamici naturali. Defensivul extrem, calculat, față-în-față cu mine, un agresiv incontrolabil. Încep să îi iau piesele, fără să-mi prea pese de pierderi. Apoi nu mai văd bine, mai pierd piese din greșeală, apoi vine inevitabilul mat cu puține piese rămase. Niciodată nu m-am priceput la șah.

Și totuși, cum mi-am dat seama din start că noi n-o să ne înțelegem. Eu sunt un agresiv, fac totul pe moment și atac cât pot. Apărare? Nu știu să mă apăr. Blaga cred că m-ar desconsidera ca om. Eu și revelarea? Niciodată. Vezi oameni ca mine uneori. Vezi oameni care stau și citesc cărți, învățând tehnici cunoscute ca sa comenseze cu lipsa lor de tactica proprie. Vezi oameni calculați, care știu următoarele 5 mișcări și sunt induși în eroare de prima mișcare imprevizibilă. Dar cel mai des vezi oameni defensivi, care se axeaza numai pe câștigul de pe urmă, apărându-se de oricine si orice în așteptarea unui moment potrivit in care pot ataca.

Dintoteauna m-am întrebat cum e să joci în defensivă. Să stai acolo și să te înconjori de straturi groase de apărare. Un rege izolat și singur, la care nu poate ajunge nimeni. O regina care stă pe loc, numai ochii ei fiind gata să vâneze orice adversar destul de slab. Fără riscuri. Fără impulsivitate. Un câștig sigur și lent.

Dar, ce să fac. E plictisitor așa.