Și iar toate-s triste
Și azi ca și ieri.
- Bacovia, "Piano".


M-am trezit azi cu o ușoară stare de greață. Era ora 1 și deja ziua mi-era stricată. M-am ridicat și am băut niște apă și mi-am aprins o țigară. Zilele pe care le pornesc fără greață devin din ce in ce mai rare, dar eu tot mă trezesc în fiecare zi. Poate azi o să fie ziua când se schimbă tot. Poate la anul. Poate acum un an. Dar schimbarea nu vine și parcă mă afund tot mai rău în indiferența lumii.
Trăiesc într-o lume tristă. Oamenii beau și se droghează ca să se poată simți bine. E inadecvat să cânți și să dansezi pe stradă, dar e ok să o faci în orice club cu necunoscuți, între shoturi de vodcă și combinări aiurea. Dacă dormi prin boscheți ești boschetar, dacă dormi în bar te-ai distrat de minune. Beția a ajuns scopul tuturor și parcă lumea a uitat să trăiasca fără ea. Nu mai e dragoste, e dramă, certuri ca să scaăpi de plictiseală, futai și înșelări. Poeziile sunt scrise de ipocriți ca săvrăjească femei. Cântecele sunt cântate de oameni care vor bani și femei ușoare. Nu mai e nimic pe lumea asta, decât tristețe îmbibată-n țnșelăciuni.
Dar, eu nu vreau asta.
Mă numesc Luca și vârsta mea nu mai contează. Am un corp de om bătrân, energie de copil de 5 ani, mentalitate anacronică și față de om. Acum ceva timp mi s-a zis c-aș fi ușor schizofrenic, destul cât să fiu renegat de societate dar nu destul încât s-o uit complet. Contemplez des sinuciderea, dar n-o fac dintr-un optimism crunt. Dacă totul se va schimba? Dacă o să găsesc oameni ca mine? Dacă...dacă...dacă...
Eu nu mai cred ca lumea se poate schimba. Așa că mă schimb eu. Eu vreau sa fiu Om. Eu vreau să trăiesc. Eu vreau să fiu cum sunt eu, fără să am nevoie de scuze gen "scuze, eram beat". Ce păcat că lumea îmi dă scuzele astea fără să le-o cer.
Drumul meu e lung și adeseori cad, doar ca să mă ridic și să o iau de la capăt. Ca un Sisif modern, piatra mea e societatea și eu mă lupt cu ea fără să știu de ce. Poate sunt absurd. Poate sunt singura persoană normală. Nici eu nu mai știu. Dar, tot o fac. Speranțele au rămas doar în vorbe și nu mai are sens să le caut. Dar nu contează. Nimic nu mai contează. Doar eu.