Am iesit din sala de examen sictirit și plictisit. M-am simțit prost că am petrecut 2 zile învățând. M-am uitat uimit ca lumea nu a ieșit după limita minimă de timp. M-am uitat uimit la părinții plini de emoții. La oamenii de la știri care stăteau în față.
Doamne, cât de banal a fost și asta. Și totuși, nu cred că iau peste 7. Corectorilor nu le-a plăcut niciodată stilul meu,
Eram singurul client din bar. stăteam de vorbă cu barmanul care la 30 de ani pare de maxim 20 și îmi spunea că stă la aceeași hartă de Heroes de 4 luni. N-a salvat niciodată și ieșea din joc după fiecare luptă pierdută. Cică n-ar avea voință. bere după bere se ducea ăn fața mea cât timp în fața școlii elevii încă stăteau să discute subiecte, înainte să meargă acasă să mai învețe, că nu le-a ajuns un an pierdut pentru un amărât de examen.
Doamne, ce an pierdut pentru ei. Și totuși, eu sunt cel bătrân. Nu mi-a plăcut niciodată să pierd timpul cu asta și l-am pierdut cu mine.
Am mers acasă singur ca deobicei, ascultând In Interior... pe repeat. Am coborât din tramvai și o tipă a leșinat, nu știu de ce și sincer nu mi-a prea păsat. Am ajuns acasă ca să dorm puțin și să ascult I wanna be adored. Simt un val de tristețe care mă înconjoară. Dar eu nu mai simt tristețe demult. Doar o lipsă de viața, de sentimente și de chef. Un plictis total.
Doamne, cât de plictisit sunt. Poate de-aia sunt așa de plictisitor. Nu m-am priceput niciodată la ascuns asta.